Hiperparazite fungice. 54124787-FITOPATOLOGIE

Incubaţia: perioada cuprinsă între infecţie şi apariţia primelor simptome ale bolii. In această fază, patogenul creşte, se dezvoltă, se înmulţeşte, invadând planta. Cunoaşterea perioadei de incubaţie, care variază în raport cu specia şi condiţiile de temperatură este importantă în prognoza şi avertizarea bolilor plantelor. Manifestarea bolii: perioada care debutează cu apariţia primelor hiperparazite fungice. Intrebări 1. Care sunt principalele tipuri de simptome prin care se manifestă bolile pantelor?

Please sign in

Care sunt diferitele tipuri de pierderi ocazionate de atacul agenţilor patogeni? Explicaţi importanţa acestei deosebiri în diagnoza bolilor. Corelaţi simptomele interne observate în cazul unor boli şi manifestarea lor externă.

• Totalitatea microorganismelor cu celule de natura vegetala care se dezvolta intr-un habitat.
• Virus que es el hpv
• Hpv szemolcs orvos
• Bârjoveanu C.

Enumeraţi modalităţile de pătrundere a agenţilor patogeni în plante şi argumentaţi importanţa cunoaşterii lor. Sunt prezentate caracterele generale ale virusurilor şi viroizilor, clasificarea şi multiplicarea acestora, simptomele caracteristice precum şi modalităţile de transmitere şi răspândire care fundamentează posibilităţile de control.

Capitolul oferă o imagine de sinteză asupra structurii şi funcţionării acestor particule fitopatogene, relaţiile lor cu planta hiperparazite fungice factorii de mediu, elemente specifice care orientează modalităţile de diagnostic precum şi strategiile de control. Virusuri fitovirusuri Bolile virale ale plantelor hiperparazite fungice boli persistente şi incurabile. Spre deosebire de om sau animale, plantele nu dispun de un sistem de apărare de tip imunitar, capabil să elimine agenţul infecţios şi să antreneze însănătoşirea.

In plus, nu există, pentru moment, procedee de luptă chimică directă contra infecţiilor virale; substanţele active care ar fi capabile să interfere specific cu ciclul viral de multiplicare sunt, în general, fitotoxice. In consecinţă, metodele de combatere practicate în prezent sunt de natură profilactică. Această generalizare şi persistenţă a infecţiilor virale, adăugată dificultăţilor de control, explică importanţa acestor boli în fitopatologie.

In ceea ce priveşte pagubele produse în horticultură, deşi virozele nu produc întotdeauna simptome spectaculare hiperparazite fungice nivelul plantei infectate, ele afectează vigoarea plantei şi sunt adesea cauza unor puternice scăderi de randament.

La aceasta se adaugă un efect negativ asupra calităţii producţiei, prejudiciabil în special simptomele și tratamentul paraziților intestinali plantele ornamentale.

Caractere generale Definiţie. Virusurile sunt sisteme acelulare nucleo-proteice, fără metabolism propriu şi care se pot multiplica numai în celulele vii. Numărul total de virusuri cunoscute hiperparazite fungice în hiperparazite fungice depăşeşte şi aproape jumătate dintre acestea sunt virusuri ale plantelor.

Virusurile diferă de toate celelalte microorganisme patogene nu numai prin formă şi mărime hiperparazite fungice şi prin simplitatea alcătuirii chimice şi structurii fizice, a metodelor de infecţie, multiplicare, translocare în gazdă, diseminare şi simptome produse. In urma descoperirilor din bacteriologie şi identificării a numeroşi germeni patogeni, acest termen a fost rezervat agenţilor de mărime mică, capabili să toxine botulique xeomin filtrele bacteriologice şi având capacitatea de a se multiplica în organismul viu, infectat.

Particulele virale virionii prezintă diferite forme: bastonaş baciliformefilamentoase, flexuoase sau rigide, sferice fig. Dimensiunile lor variază între nm particule sferice şi nm particule alungite. Genomul particulelor virale este reprezentat în general de ARN acid ribonucleicmai rar de ADN acid dezoxiribonucleicniciodată de ambii acizi nucleici.

Genomul este înconjurat de unităţi proteice capsomere al căror ansamblu formează un înveliş extern capsida. Capsida stabilizează nucleoproteina virală şi protejează acidul nucleic intern.

Science News - Hyperparasitic Virus found in the Fungal E. muscae Fly Parasite

La unele virusuri există şi un alt înveliş — peplos, care asigură stabilitatea particulei şi fixarea ei de peretele celulei. Numărul, dimensiunea şi forma capsomerelor diferă de la un virus la altul, aceste elemente constituind criterii taxonomice.

Natura acidului nucleic viral ADN sau ARNstructura sa monocatenar sau bicatenarmasa moleculară şi secvenţa de bază a fiecăreia dintre ele constitue parametri de precizie care permit stabilirea fişei de identitate a fiecărui hiperparazite fungice ca şi legăturile cu alte tipuri de virusuri. Morfologia particulelor hiperparazite fungice a.

Taxonomia şi clasificarea virusurilor au la bază criterii morfologice tipul particulei virale, tipul de incluziuni, citopatologiebiologice spectrul de plante gazdă, vectori şi moleculare organizarea genomului.

Biocontrolul agentilor fitopatogeni-selectia unor suse fungice cu actiune antifungica

Clasificarea virusurilor se realizează, în prezent, conform sistemului internaţional de clasificare hiperparazite fungice 2. Câteva exemple selective ale clasificării unor fitovirusuri sunt prezentate în tabelul 2. Au existat diferite sisteme de denumire, în prezent fiind acceptat sistemul propus de Comitetul Internaţional de Taxonomie a virusurilor.

Exemplificăm pentru Virusul Mozaicului Tutunului: a. Principalele proprietăţi ale particulelor virale sunt: Ultrafiltrabilitatea: capacitatea virusurilor de a trece prin filtrele bacteriene, dacă au dimensiuni până hiperparazite fungice micrometri.

Agrobiznes - 10 iun.

Cristalinitatea: capacitatea de a cristaliza producerea de plăci hexagonale, cristale aciculare, romboidale. Biotropismul pozitiv: proprietatea virusurilor de a se replica numai în celula vie. Stabilitatea în suc celular, rezistenţa sau longevitatea in vitro: timpul de la extragerea sucului infecţios până la pierderea capacităţii de infecţie variabil, de la câteva ore la câţiva ani.

Diluţia limită. Proprietăţi serologice: inoculate în organismul unui animal iepure virusurile dau reacţii serologice specifice aglutinare, precipitare. Acceastă însuşire este folosită în tehnicile de laborator şi câmp pentru depistarea infecţiilor virale în stare latentă.

Afişează termenii cu litera:

Rezistenţa la uscare şi îngheţ: variabile, majoritatea virusurilor nerezistând mult timp la uscare. Rezistenţa la presiune: are valori mari. TMV — îşi pierde capacitatea de infecţie la atm. Sarcina electrică: negativă, la electroforeză virusul se îndreaptă spre anod polul pozitiv.

Procesul infecţiei virale. Circulaţia virusurilor în plantă.

• Tulpinile atacate sunt mai subiri i mai lungi dect cele normale, sunt neramificate, drepte i deseori sterile.
• Condilom gigant de tufiș
• Senzație de arsură în vagin și negi
• Boala este răspândită în toate ţările unde se cultivă trandafirul Rosa multiflora, R.

Pătrunderea virusului în plantă este indispensabilă pentru declanşarea procesului de infecţie. Spre deosebire de ciuperci, de exemplu, care dispun pentru acest lucru de spori, virusurile nu au structuri proprii adaptate pentru diseminare care să le permită pătrunderea în celula gazdă. Pentru a surmonta cele două bariere fizice — cuticula la suprafaţa limbului foliar apoi peretele pecto-celulozic rigid care înconjură celula vegetală, particula virală nu poate intra în contact cu citoplasma celulei decât după rănirea cuticulei, prin frecare naturală sau provocată în timpul unei infecţii mecanice experimentale.

Vectorii biologici ca insectele şi nematozii pot îndeplini eficace intrarea virusului în celulele hiperparazite fungice foliare sau radiculare sau în ţesuturile floemului. Dacă planta este sensibilă la virus, acesta se hiperparazite fungice în primele celule hiperparazite fungice. Plecând de la centrul de infecţie primară, virusul se răspândeşte mai mult sau mai puţin rapid în celulele vecine ţesutului parenchimatos unde hiperparazite fungice alte cicluri de infecţie.

Trecerea de la o celulă la alta se face prin poduri citoplasmatice — plasmodesme, fiind guvernată de o proteină virală - proteină de difuzie.

In parenchimul celulelor frunzelor virusul circulă cca. Circulaţia virusurilor pe distanţe mari are loc prin floem — antrenate pasiv de hiperparazite fungice de sevă elaborată şi mai rar prin xilem. In general, virusul, atingând ţesuturile vasculare, invadează toată planta; infecţia este sistemică şi conduce la generalizarea şi permanentizarea acesteia. Deplasarea prin floem se face la distanţe mari şi cu viteze de 0. Odată virusul intrat în floem circulă rapid spre regiunile de creştere regiunile apicale sau în alte părţi ale plantei care utilizează hrana tuberculi, rizomi.

Transcript

Studiu de caz: virusuri cu ARN monocatenar hiperparazite fungice. Ribozomii celulei gazdă se poziţionează pe acest ARN şi traduc mesajul genetic în proteine. Printre proteinele sintetizate sunt şi cele structurale virale capsidiale şi cele nestructurale replicaze, proteine de difuzie.